Showing posts with label International Quilt Festival. Show all posts
Showing posts with label International Quilt Festival. Show all posts

Wednesday, 30 October 2013

Happy and proud! / Bucuroasa si mandra!

Da, sunt foarte bucuroasa si mandra!
Quiltul la care am lucrat si eu o mica bucatica, alaturi de prietenele mele Geta, Ortansa, Silvia, Ela, Sanda si surorile Getei, s-a clasat pe locul al treilea la categoria quilturilor de grup, la International Quilt Festival, care are loc zilele acestea la Houston, in Statele Unite ale Americii.



Sunt fericita pentru ca am pus acolo o particica din mine, dar mai ales pentru ca s-a legat atat de bine cu particelele mult mai consistente pe care le-au migalit prietenele mele. Atat de bine, incat am putut face sa devina aievea un vis, o idee, care aveau nevoie si de noi ca sa ajunga la lumina zilei.

Suntem in era in care se merge pe repede - inainte, cand nimeni nu mai are rabdare sa parcurga etape, sa urce treapta cu treapta, sa verifice, sa cantareasca de doua ori inainte sa ia o decizie, sa mai priveasca o data inapoi. Suntem in era tabletelor, robotilor si gadgeturilor.... si a insingurarii in fata monitorului computerului, laptopului, tabletei....Iar noi, ne-am apucat sa coasem de mana, cu acul si ata, mii de bucatele colorate de panza,ca sa intrupam un vis, o idee...Pentru ca am simtit fiecare, fara sa o spunem, poate fara sa ne dam seama, la inceput, ca ne leaga un fir nevazut care ne tine impreuna in visul asta, chiar daca traim la sute de kilometri distanta una de alta si nu ne vedem decat in poze.
La toarcerea firului asta computerul si internetul pe noi ne-au ajutat imens, nu ne-au izolat, din contra, ne-au tinut in legatura, ne-au ajutat sa ne clarificam indoieli, sa primim raspunsuri, sa invatam...Pentru ca sufletele noastre simt la fel, pentru ca nu ne-am pierdut dorinta si placerea sa facem visele sa devina realitate, pornind de la...ata si ac.


Sunt mandra pentru ca dintre sutele de vise tesute si cusute trimise din toata lumea in Patria Quiltului, sfera noastra a fost scoasa din multime de profesionisti experimentati ai mestesugului si adusa la loc de cinste, alaturi de o lucrare americana si una japoneza.
Iar quiltul nostru se numeste "Together in a Friendship World".

Multumesc Geta, ca ai avut incredere in mine!
Multumesc, fetelor pentru tot !

Have a beautiful day!

Wednesday, 17 July 2013

Hello Houston!

Da, nu puteam sa gasesc alt titlu mai nimerit.
Chiar avem de ce, noi toate cele 7, sa salutam Houstonul!
Quiltul nostru, Together In A Friendship World, a fost selectionat de juriul organizatorilor sa participe la International Quilt Festival, care va avea loc la Houston, intre 31 octombrie si 3 noiembrie 2013.


Mai e nevoie sa spun cat de fericite suntem?
Urmeaza pregatirile de trimitere. Ca de obicei, greul va cadea tot pe Geta! Dar cum ea este deja la a treia participare, n-are incotro!

Am uitat un amanunt important: quiltul merge singurel la Houston! Noi doar ii facem cu mana, fiecare din curtea/balconul ei, care din Rasnov, care din Breaza, Constanta, Focsani sau Bucuresti.

Sa aveti o zi frumoasa, dragii mei!